O campanie inițiată de
Fundatia eMAG
Cu sprijinul
Flanco
Școala Poienarii de Muscel, județul Argeș

Școala Poienarii de Muscel, județul Argeș

Misiunea școlii noastre este de a forma oameni multilateral dezvoltați, capabili de a face față tuturor schimbărilor din zilele noastre, pentru o integrare optimă în societate; de a oferi repere culturale, informaționale, morale, care să permită accesul elevilor spre ciclul de învățământ superior în conformitate cu aptitudinile și competențele personale. De asemenea, oferă un climat educațional propice dezvoltării armonioase a copilului stimulând înțelegerea, dialogul, respectul reciproc și toleranța. În centrul ”Nouă ne pasă”, 10 elevi cu deficiențe în pregătire vor beneficia de ajutorul unor cadre didactice de specialitate astfel încât copiii să ajungă la nivelul colegilor lor. Ionuț Cristian Burhan – coordonator ”Nouă ne pasă” Poienarii de Muscel

Detalii despre centrul after-school

Localitate sat Poienari, com. Poienarii de Muscel, județul Argeș
Anul intrării în program 2020
Nr. elevi în program 10
Nr. grupe 2
Nr. profesori 3
Nr. ore / săptămână 11
Nr. mese estimativ / săptămână 30
Nr. mese estimativ / an școlar 900
Buget an școlar 4.897 Euro
Detalii buget plata profesori, masa elevilor, rechizite și materiale didactice
Costuri elev / an școlar 488 Euro

Susține centrul after-school "Școala Poienarii de Muscel, județul Argeș"!

Donează și susține educația copiilor din comunitățile defavorizate.

Selectează valoarea pe care vrei să o donezi.