O campanie inițiată de
Fundatia eMAG
Cu sprijinul
Flanco
Școala Salva, județul Bistrița-Năsăud

Școala Salva, județul Bistrița-Năsăud

Trăim o perioadă în care cu toții suntem nevoiți să ne adaptăm la noua realitate. Un lucru însă nu se schimbă – importanța educației și nevoia de a facilita accesul la educație pentru toți copiii , indiferent de mediul din care provin. În centrul ”Nouă ne pasă” copiii beneficiază de ore de educație remedială prin implicarea profesorilor în activități de predare vizând potențialul adaptat de înțelegere al fiecărui elev. Prin aceste activități se urmărește diversitatea, cadrul ambiental personalizat, dar și aplicarea unor strategii de învățare prin cooperare ca metode de promovare a armoniei sociale. Lucrul în grupe mici de elevi facilitează o înțelegere mai bună din partea acestora, curajul de a răspunde și chiar de a-și exprima propriile emoții, fapt ce le stimulează încrederea. Sperăm că la finalul acestui proiect elevii noștri să dobândească cunoștințele necesare, dar și fundament emoțional necesar integrării lor în societate. Iulia Fetti Romana – coordonator ”Nouă ne pasă” Salva

Detalii despre centrul after-school

Localitate comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud
Anul intrării în program 2020
Nr. elevi în program 9
Nr. grupe 2
Nr. profesori 2
Nr. ore / săptămână 10
Nr. mese estimativ / săptămână 27
Nr. mese estimativ / an școlar 810
Buget an școlar 4.432 Euro
Detalii buget plata profesori, masa elevilor, rechizite și materiale didactice
Costuri elev / an școlar 492 Euro

Susține centrul after-school "Școala Salva, județul Bistrița-Năsăud"!

Donează și susține educația copiilor din comunitățile defavorizate.

Selectează valoarea pe care vrei să o donezi.