O campanie inițiată de
Fundatia eMAG
Cu sprijinul
Flanco

Școala Vaduri, județul Neamț

„Centrul ”Nouă ne pasă” Vaduri este șansa oferită elevilor proveniți din familii cu venituri modeste, cu un nivel scăzut de educație și uneori cu unul sau ambii părinți dependenți de alcool.
Uneori, ochii acestor copii sunt umbriți de tristețe și au frunțile încruntate că nu reușesc să deslușească tainele științelor la fel de repede și ușor cum o fac colegii lor. Speranța lor este activitatea din centrul ”Nouă ne pasă”. Aici, sub îndrumarea profesorilor, reușesc să recupereze rămânerile în urmă și să deprindă competențele cheie pentru a promova examenele naționale.
Activitățile sunt axate în special pe remedierea rezultatelor școlare, dar avem în vedere și stabilirea unui echilibru din punct de vedere emoțional. Ne preocupă creșterea încrederii, valorizarea talentului și dexteritățile fiecărui copil.”
Daniela Semian – coordonator ”Nouă ne pasă” Vaduri

Detalii despre centrul after-school

Localitate sat Vaduri, județul Neamț
Anul intrării în program 2016
Nr. elevi în program 51
Nr. grupe 6
Nr. profesori 7
Nr. ore / săptămână 24
Nr. mese estimativ / săptămână 153
Nr. mese estimativ / an școlar 4.590
Buget an școlar 14.334 Euro
Detalii buget plata profesori și masa elevilor
Costuri elev / an școlar 281 Euro

Susține centrul after-school "Școala Vaduri, județul Neamț"!

Donează și susține educația copiilor din comunitățile defavorizate.

Selectează valoarea pe care vrei să o donezi.